Vara
Pe câmpiile zilelor uscate,
zac monumentele gloriei apuse.
Ziduri arhaice, prea timpuriu sfărâmate
-o realitate care se desfăcuse-
precum regina nopții-n apusul nostru.
În acel timp, credeam în răsărit...
Serile se împleteau între dimineți,
între degetele tale, arse de soare
și se reflectau in apele unei vieți
vândută, fibră cu fibră, fiecărei ore...
atunci, eram, și ne pierdeam în noi.
Încet, însă, am aprins pod după pod,
fără să știm că cel din față căzuse pradă
râului ce purcede din infinit.
Privind în gol, am înțeles – era la amurg.
Cu inundația, voi purcede mai departe
pierdut în apele violacee ale sfârșitului,
căutându-i umbra.
Doar un pas, însă nu poate fi acesta timpul...
nu, nu încă, doar o clipă înai
RomanianBard
Add Media
Style